Poiana cu narcise

Poiana cu narcise

Poiana cu narcise din Dumbrava Vadului a constituit un minunat decor al unui episod al filmului artistic românesc Neamul Șoimăreștilor, ecranizare a romanului cu același nume, scris de Mihail Sadoveanu.

Pe Coastă

Campanie cu strângere de fonduri

Se apropie vara și aveam nevoie de resurse importante pentru continuarea proiectului social Pe Coastă, tabere sociale pentru copiii care nu-și permit să meargă într-o vacanță.
În acest scop, ne-am propus să organizăm o campanie cu strângere de fonduri și să încercăm să-i recompensăm într-un fel pe cei care susțin proiectul.

Bucătărie în sălbăticie

Bucătărie în sălbăticie. Video

Atelierele „Bucătărie în sălbăticie” se adresează tuturor celor interesați de o experiență culinară autentică. Pentru participare nu există nicio restricție. Trebuie doar să vă doriți să încercați cel puțin odată în viață o astfel de experiență.

Retragerea la natură – Peștera Coacăzei

Peştera Coacăzei, este situată pe stânga văii cu acelaşi nume, în amonte de confluenţa cu Valea Ulmului. După confluenţă, cele două văi menţionate formează valea Sbârcioara, una din văile importante ale bazinului hidrografic Turcu, bazin care drenează nordul culoarului Bran – Dragoslavele.

Școala de dus cu cortu’

Ieșirea cu cortul este cea mai simplă cale de apropiere cu natura. Între tine și natură nu vor sta pereți groși de ciment și nici șosele late pline de autovehicule.

Anul speranțelor montane. Urlea-Scara-Leaota

Anul 2019 debutează cu trei proiecte vitale pentru turismul montan din România. Acolo unde statul și proprietarii dezinteresați nu au văzut nimic, niște oameni s-au organizat în ONG-uri și clădesc cărămidă cu cărămidă turismul montan de mâine.

Acum ori niciodată

Aşa cum „Râurile nu-şi beau propria apă; Pomii nu-şi mănâncă propriile fructe; Soarele nu stăluceşte pentru el însuşi”, nici noi nu construim adăposturi montane pentru noi. Oamenii care au contribuit la reconstrucţia acestor adăposturi şi oamenii care au trecut pragul pot confirma ceea ce am afirmat mai sus.

Toți pentru Leaota și Leaota pentru toți!

Toţi pentru Leaota şi Leaota pentru toţi! Toți pentru Leaota. Concluzia dezbaterii publice de la Runcu din data de 6 iulie 2018 este că am reușit să obținem o concesie din partea proprietarului SC WILDLAND SRL, reprezentat de domnul Christoph Promberger în calitate de administrator și director executiv al Fundației Conservation Carpathia. În perioada 16 iulie 2018 – 31 august 2018, Asociația OM pe MUNTE are voie  să intre pe proprietatea SC WILDLAND SRL, să desfășoare o activitate de salubrizare a cabanei. Cu sprijinul proprietarului toate deșeurile vor fi transportate la drumul de acces.  O să facem o solicitare către Primăria Runcu pentru a susține acțiunea noastră cu o autoutilitară care …

De ce faci asta?

De ce? De ce îți abandonezi deșeurile pe unde apuci? De ce faci asta? O faci conștient, din inerție sau chiar ești inconștient? [the_ad id=”21749″] De doi ani monitorizăm DN 73 între Râșnov și Fundata. După ce zăpada s-a topit au început să apară ghioceii de plastic. Anul acesta, cantitatea de deșeuri abandonate pe marginea drumului a crescut dramatic. Nimeni nu observă acest aspect al societății în care trăim. Atenția ne este direcționată către alte probleme mult mai grave și nu reușim să vedem cum ne sufocăm în propriul gunoi. În limita posibilităților am încercat să diminuăm acest fenomen. Am ales metoda ușoară și împreună cu voluntari am pus mâna și …

Povestea muntelui

Povestea muntelui – adaptare după albumul de Imnuri ale Muntelui. De la Rosenau pornim agale, urcăm pe creste bătute de vânt și luminate de soare. Ne așezăm cu cortul într-o poiană, desculți și plini de veselie, alergăm într-un suflet la apa cea mare să privim cum cade Luna în cascade. Urmăm cursul apei până la izvoare, urcăm cu dor în suflet spre binecuvântat pământ. În zare se arată covor întins de verde. Să coborâm îndată, să pășim ușor pe frunze aurite din Țara Fagilor. Mai stăm aici o vreme, e bine și frumos. Din frunze facem zmeie pe care să zburăm mai sus decât sunt munții, acolo unde-i Dor. În văzduh  …

Dar din dar se face Rai

Dar din dar se face Rai [the_ad id=”21749″] Dar din dar se face Rai! Să ținem pentru noi doar atât cât ne e necesar, tot ce este în plus să dăruim ca să dăinuim. La o sută de ani de România oferim gratuit o sută de CD-uri din colecția de Imnuri ale Muntelui interpretate de TRUPA CALEnDAR. CD-ul nu se comercializează. CD-ul este înregistrat în format audio digital și poate fi redat pe orice dispozitiv care are o unitate optică. Cum poți să intri în posesia unui CD? Acordăm gratuit câte un CD, în limita celor 100 de bucăți, tuturor persoanelor care ne trimit prin mail următoarele date: numele complet, adresa …