Activitatea Asociației „OM pe MUNTE” pentru sfârșitul anului și pregătirea pentru provocările anului viitor.
3 decembrie 2019
Constantin Țăposu, președintele Asociației „OM pe MUNTE”, va avea o nouă întâlnire cu domnul Christoph Promberger, director executiv al Fundației Conservation Carpathia, pentru a găsi cea mai bună soluție cu privire la salvarea cabanei Leaota.
Fundația Conservation CARPATHIA, deține toate drepturile pentru cabana Leaota prin intermediul SC Wildland SRL, din 2011.
Speranțele sunt mari și suntem încrezători că vom găsi o înțelegere.
8 decembrie 2019
Mergem la Șaua Strunga să vedem cum intră refugiul turistic în iarnă.
Mai mult decât atât, vom duce o nouă trusă de prim ajutor. Vechea trusă este deteriorată și a rămas fără materiale sanitare. Vrem să credem că acestea nu au fost „luate”, și au fost folosite la nevoie de către cei care au ajuns aici.
Tot aici vom monta un alt panou pentru lipit stikere. Cel vechi s-a rupt anul trecut când zăpada grea a împins refugiul aproximativ 5 centimetri. Refugiul nu are fundație, motiv pentru care fiecare sfârșit de iarnă, vine cu emoții pentru noi.
Vom mai avea de dus o lopată de zăpadă, saci de gunoi, o sfoară pentru oblon și un nou închizător.
Cine dorește să se alăture drumeției de o zi la Șaua Strunga este rugat să urmărească pagina de Facebook a Asociației OM pe Munte. Aici vom posta evenimentul. http://www.facebook.com/OmPeMunte
14-15 decembrie 2019
Activitatea se va desfășura în colaborare cu Asociația „Poveștile Carpaților”. De această dată vom organiza o drumeție pentru reconstrucția cabanei Urlea.
Traseul va fi unul tematic. Vom merge pe cărări bătute de daci și mai târziu de misteriosul Negru Vodă. În drumul nostru spre locul în care a fost cabana Urlea, vom descoperi o cetate, cetatea Breaza(Brașov) și vom vedea locul în care până anul acesta a existat ruina cabanei. Tenant, nu?
Detaliile despre traseul urmat cât și despre felul în care vom desfășura activitatea, vor fi postate în evenimentul care urmează să fie făcut public pe pagina de Facebook a Asociației „OM pe MUNTE” și pe pagina de Facebook a Asociației „Poveștile Carpaților”
Fiecare persoană care dorește să se alăture, este primită cu brațele deschise.
În mare, cam asta ar fi activitatea noastră pentru acest sfârșit de an.
Este activitatea presărată cu multă, multă speranță.
- Ajutați-ne să Facem Diferența: Donați pentru Mini-Vacanța ‘Autobuzul Copilăriei’ din 26-28 Aprilie
- Eclipsa Digitală: Revelația în Natura Umană
- Refugiul Șaua Strunga – O Nouă Șansă la Viață
- Copii speciali în Lumea OM pe MUNTE
- O Aventură Plină de Magie și Generozitate: Proiectul „Autobuzul Copilăriei în Lumea OM pe Munte”