Poți face orice!
Ce poți face cu 10 Euro, lunar?
Poți face orice vrei și încă ceva.
„Încă ceva” ar putea fi salvarea adăposturilor montane(cabane și refugii), în calitate de membru al familiei „OM pe MUNTE”. Ne dorim să avem o familie numeroasă, cu peste 6000 de membri. Ne dorim să avem o familie implicată și corectă.
Astfel putem face oferte de preluare a cabanelor montane abandonate, putem reprezenta mai bine cauza noastră în fața autorităților și putem aduce un plus de imagine turismului montan din România.

Un nou început.

Anul viitor, Asociația OM pe MUNTE, va împlini 5 ani. De asemenea, anul viitor este începutul unui nou deceniu care se va încheia în data de 31 decembrie 2029.
În contextul actual, dat de starea deplorabilă în care se regăsesc cele mai multe adăposturi montane, Asociația OM pe MUNTE își va deschide porțile pentru toți cei care doresc să devină membrii cu acte în regulă.
Ați urmărit activitatea noastră de până acum, v-a plăcut ce am reușit să facem și vreți să vă implicați mai mult? Atunci, aici este locul vostru!
Pentru a avea un cuvânt de spus în fața proprietarilor de cabane montane și pentru a putea reprezenta cât mai bine cauza noastră în relația cu autoritățile, avem nevoie de două lucruri: calitate și cantitate.
Poți parcurge câțiva pași simpli
Persoanele interesate să adere la viziunea Asociației OM pe Munte, trebuie să parcurgă câțiva pași simpli:
Interviul – se va realiza în cadrul unei activități organizate de Asociația OM pe MUNTE dar și individual.
Doavada de integritate – cazierul judiciar este curat
Însușirea statutului Asociației OM pe Munte
Completarea unei cereri de adeziune.
Plata unei cotizații anuale.
Din cotizațiile strânse, din donații și din sponsorizări vom continua activitățile noaste de salvare a adăposturilor montane.
Ca să stabilim de la început. Nu vom organiza petreceri de aniversare, doar cu o singură excepție. După salvarea unui adăpost montan, vom avea posibilitatea de sărbători acest lucru. Până atunci, nu prea avem motive.
Împlinim 5 ani. Și ce dacă! Vom împlini 10, 20, 50. Chiar nu contează, dacă anii împliniți nu au substanță, nu au realizări notabile.
Adunările generale vor fi organizate cu costuri minime.
Ne organizăm pentru salvarea cabanelor montane, nu pentru întâlniri cu mâncare, băutură și distracție.
Modelul nostru este vechea organizație SKV, care a reușit să aducă la un loc peste 6000 de membrii. Astfel au reușit să pună bazele turismului montan din România.
Membrii erau din categorii sociale diferite, cu preocupări diferite.
Poți să vii la activități
Dacă sunteți interesați să aderați la viziunea Asociației OM pe Munte, vă invităm la activitățile noaste, pentru a ne cunoaște.
https://www.ompemunte.ro/pentru-cabana-urlea/
https://www.ompemunte.ro/colind-tricolor-si-trusa-de-prim-ajutor/
Ne auzim la telefon:
Constantin Țăposu – 0729 170 973
Ne putem scrie pe e-mail: [email protected]
Sau ne putem scrie prin mesaj privat pe pagina noastră Facebook.