Donații primite în 2019. Probabil printre cele mai bine întreținute refugii din România.

Donații primite de Asociația OM pe MUNTE în 2019

Raport donații 2019.
Anul trecut s-au strâns 2147 lei și 107 euro din donații și 2564 lei din formularele 230(redirecționarea a 2% din impozitul pe salarii și pensii din 2018)

Ce am făcut cu aceste fonduri?

Am reușit să organizăm patru activități de întreținere la refugiul Florei și refugiul Șaua Strunga, câte două la fiecare refugiu.

Pe lângă întreținere, fiecare refugiu este prevăzut cu trusă sanitară de prim ajutor. La refugiul Florei a fost necesar să ducem, pe lângă trusa de prim ajutor, și un stingător de incendiu, cu sprijinul deSirneaExperience.
În colaborare cu Primăria Comarnic, am reușit să organizăm o zi a refugiului Florei la 40 de ani de la construcție.

Separat s-au strâns 200 lei în contul special deschis pentru cabana Urlea. Banii au fost transferați la sfârșitul anului trecut către Asociația Poveștile Carpaților, inițiatorul proiectului.

Ambițiile noastre sunt mari și chiar dacă uneori sunt depășite din punct de vedere financiar, nu ne oprim. Facem ce putem cu perseverență pentru a duce mai departe un vis, un gând și o dorință sinceră de mai bine. Avem nevoie în continuare de donații pentru susținerea activității OM pe MUNTE.

Refugiile Șaua Strunga și Florei

Datorită vouă, cei care credeți în noi, în Carpații României se găsesc astăzi, probabil, două dintre cele mai bine întreținute refugii montane.

Donații pentru Refugiul Șaua Strunga
Foto: Radu Tuță Crop din fotografia originală

Refugiul Șaua Strunga din munții Bucegi situat la altitudinea de 1893 metri, este probabil printre cele mai bine întreținute refugii montane vechi(cu o vârstă mai mare de 15 ani).

Donații pentru Refugiul Florei
Foto: Denis Ioniță

Mai tânărul refugiu Florei din munții Baiului, situat la altitudinea de 1180 metri, este probabil și el printre cele mai bine întreținute refugii montane din România. Este urmașul Casei de Adăpost a Cercului de Turism Floreiul Comarnic(construită în 1979) și a împlinit anul trecut 2 ani de când a fost readus în circuitul turistic montan.

„Pe Coastă!” și de la capăt!

Anul acesta am început să constuim un proiect mai ambițios, primul nostru proiect social „Pe Coastă!”. Nu vom lăsa nici refugiile uitate, deoarece ele sunt sufletul nostru. Sunt momente în viață când fiecare dintre noi are nevoie de un refugiu în care să se regăsească.

Vă mulțumim tuturor celor care ați oferit de la voi timp, resurse și energie.

Proiectele noastre sunt dependente de susținerea voastră.

Donează pentru Asociația OM pe MUNTE.

Poți face donații direct prin PayPal:
https://www.paypal.me/AsociatiaOMpeMUNTE sau prin transfer bancar pentru Asociația OM pe MUNTE, în contul deschis la Banca Transilvania, cu numărul:
Lei: RO65BTRLRONCRT0301422301
Euro: RO15BTRLEURCRT0301422301
Lire sterline: RO15BTRLGBPCRT0301422301
SWIFT/BIC BTRLRO22XXX

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *