Cabana Vadu Crișului la 115 ani- Video – Adevarata istorie a unei ruine.

Cabana Vadu Crișului la 115 ani- Adevarata istorie a unei ruine

Cum arată azi cabana Vadu Crișului (text/foto/video, Liviu Vălenaș, 17 octombrie 2020)

Cabana Vadu Crișului

Cabana Vadu Crișului a fost inaugurată în anul 1905 (după alte date, 1906), numai din acest punct de vedere era un patrimoniul istoric și cultural al României.

Construcția ei a durat doi ani, materialele de construcție și utilajele au fost transportate pe calea ferată (căile ferate maghiare) și în parte cu un bac, de la Șuncuiuș aval pe Crișul Repede, 2,5 km.

Imediat după inaugurare a devenit un loc preferat pentru societatea mondenă (și nu numai mondenă) din Budapesta, Oradea și Cluj.

A contribuit la acest fapt și marile atracții naturale din apropierea ei: Peștera de la Vadu Crișului, cascada de la Vadu Crișului și, bineînțeles, întregul defileu al Crișului Repede, între Bălnaca și Vadu Crișului. Iar restaurantul cabanei își câștigase un binemeritat renume.

Cascada Vadu Crișului

După 1919 familia Mateescu din Vechiul Regat a cumpărat de la proprietarul cabanei și al pădurilor din zona, contele Zichy, întreaga proprietate.

În 1948 statul comunist român a naționalizat forțat cabana, pe care a administrat-o satisfăcător până în 1989.

În 1990 o nepoată (în vârstă de 84 de ani) a lui Mateescu a revendicat cabana și pădurile aferente. După câțiva ani i s-a dat satisfacție, iar cabana a mai funcționat, de bine, de rău, până în anul 2004.

Avea nevoie însă de o renovare totală (în fond era o clădire veche de aproape 100 de ani), dar familia Mateescu nu a vrut să audă de vreo reparație sau renovare.

În anul 2004 familia Mateescu a vândut cabana Consiliului Județean Bihor. Acesta a lăsat-o în paragină totală, neinteresându-se absolut deloc de ea. Aproape două decenii de nepăsare au dus la rezultatul de astăzi.

Menționăm că, nu cunoaștem suma pentru care a fost vândută Consiliului Județean Bihor. Acesta în schimb a construit, nu departe de cabană, o vilă cu două nivele din lemn, care a costat cel puțin 100.000 de euro (dacă nu mai mult) și care este deschisă doar de 2-3 ori pe an, numai la chiolhanurile private organizate de CJ Bihor.

Cabana și-a schimbat de mai multe ori statalitatea.

Până în octombrie 1918 a fost pe teritoriul dublei monarhii, Austro-Ungaria. Între octombrie 1918 și aprilie 1919 a aparținut Ungariei (din martie 1919, Republica Sovietică Maghiară). Între aprilie 1919 și 1940 a aparținut României Mari. După așa zisul Arbitraj de la Viena din 1940, patru ani de zile (1940-1944) a fost pe teritoriul Ungariei. Menționăm că, insurgența (ponorul) Peșterii de la Vadu Crișului, Peștera Bătrânului, prin cea mai absurdă linie de frontieră trasată vreodată în lume, a rămas pe teritoriul României ciuntite…

Din 1944 cabana, împreună cu toată Transilvania de Nord, a revenit din nou României.

Anul trecut, 2019, Consiliul Județean Bihor a alocat pentru refacerea cabanei 600.000 de euro (după alte date 1.000.000 de euro) din fonduri europene.

Lucrările de reconstrucție ar fi trebuit să înceapă cel târziu în primăvara acestui an. Însă nu s-a făcut nimic, dar absolut NIMIC și se pare că banii au și dispărut!

Inițial s-a optat pentru un proiect privind reconstrucția integrală a cabanei și a restaurantului aferent, în conformitate cu vechea construcție. Reabilitarea ei ar fost imposibilă. Ca motiv că nu s-a făcut nimic, dar absolut nimic, se invocă imposibilitatea (?!) transportului materialelor și ale utilajelor în zona – SNCFR ar fi cerut o suma imensă pentru aceste transporturi, ne îndoim profund de acest lucru.

În fond există și alte mijloace moderne acum de transport: un elicopter de pildă. Și de ce nu, din nou cu un bac de la Șuncuiuș în aval pe Crișul Repede.

Deci, în anii 1903-1905 au existat mijloacele tehnice necesare pentru transportul tuturor materialelor și al utilajelor, iar în anul 2020 nu mai există niciun mijloc tehnic de transport?

Pentru toți străinii care folosesc trenul pentru a ajunge în România, ruina cabanei, bine vizibilă din tren, este noua „carte de vizită” a României și a turismului din România.

Reconstrucția cabanei este strict necesară și din motive practice.

Peștera de la Vadu Crișului a fost modernizată acum câțiva ani, la standardele moderne europene, de către Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Însă zecile de mii de turiști care vizitează anual această peștera nu au nicio posibilitate de înnopta lângă peștera și nici măcar posibilitatea de a servi o masă sau măcar o sticlă de cola.

Nu mai vorbim că reconstrucția și repunerea în funcție a cabanei ar crea câteva locuri de muncă stabile pentru locuitorii din Vadu Crișului.

De cabana Vadu Crișului mă leagă cele mai frumoase amintiri, am înnoptat împreună cu familia incă de mic copil acolo.

Toți montaniarzii mai vechi plâng când văd în ce stare a fost adusă cabana de noii guvernanți de după căderea (adică lichidarea) lui Ceaușescu. Menționez și faptul că în 1974 cabana a găzduit al doilea congres național de speologie (SPEO-SPORT 1974).

Rog acum, pe toți cei atașați, nu numai de această cabană, azi o ruină arheologică, dar de toate bunurile istorice ale României distruse deliberat după 1989, să pornească o campanie energică pentru reconstrucția acestei minunate, odată, cabane. Doar efortul unui singur om, umila mea persoană, nu ajunge.

SALVAȚI CABANA DE LA VADU CRIȘULUI!

Text/foto/video: Liviu Vălenaș

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: