Invitație!
Să facem bine cabanele montane, este o rugăminte, o invitație, un strigăt de ajutor.
Cabana Urlea este foarte aproape de a-și duce mai departe istoria de 92 de ani. Nu mai avem nevoie decât de resurse. Terenul există, fundația există și nu se mai pune problema vreunui proprietar rău intenționat.
Asociația Poveștile Carpaților a achiziționat proprietatea în 2018 cu scopul de a duce mai departe legenda cabanei Urlea.
Click pe link pentru a lua legătura cu Asociația Poveștile Carpaților.
Asociația Om pe MUNTE se alătură demersului și vă invită și pe dumneavoastră să veniți alături de noi, în întâmpinarea unui turism montan responsabil.
Este o invitație care se adresează tuturor persoanelor care cred în activitatea OM pe MUNTE.
De la promovare, până la finanțare și voluntariat, orice mână de ajutor este binevenită.
Povestea lui Constantin
M-am săturat să vorbesc despre cabane la timpul trecut. M-am săturat să tot constat starea deplorabilă în care se regăsesc mai multe cabane montane și să nu pot face nimic în acest sens.
Din păcate nu pot singur! Dacă aș deține resursele necesare pentru salvarea acestor cabane, nu aș mai avea motiv să cerșesc milă pentru ele.
Cabanele montane nu sunt afaceri, nici nu au fost vreodată. Motiv pentru care niciun investitor nu se va preocupa de soarta lor.
Cabanele montane, la începuturile lor, au fost susținute de organizații non-profit cu sprijinul oamenilor de bună credință.
Altă cale nu există! Vă rog să mă credeți că timpul a demonstrat asta și după 30 de ani rezultatul este înfiorător.
Mi-am dedicat tot timpul liber salvării de adăposturi montane, și când nu am mai avut timp liber, mi-am făcut. M-am dedicat 100% și la fel voi face și în continuare. Motivul este simplu! Asta simt să fac, simt că este bine, simt că aduc bucurie celor care găsesc un loc curat și călduros, acolo în vârf de munte.
Miracolul facerii de bine este că starea de bine o obține cel care oferă și cel care primește.
Eu mă simt bine, mă simt împlinit, atunci când găsesc câte un mesaj în caietul drumețului din refugiul Șaua Strunga, care zice: „Să le dea Dumnezeu sănătate celor care au grijă de acest loc. Afară ploua, ne-am adapostit de ploaie, ne-am schimbat hainele ude, am mâncat și ne-am odihnit după care am pornit mai departe.” De curiozitate puteți să citiți mesajele din caietul drumețului și sper că mă veți înțelege.
Constantin Țăposu – Asociația OM pe MUNTE
Invitație pentru cabana Urlea!
Nimic bun nu s-a putut realiza vreodată fără sacrificii.
Un sacrificiu ar fi să contribuim cu o mică parte din resursele noastre.
De exemplu poți să donezi valoarea pentru al doilea produs pe care intenționezi să-l achiziționezi. Donează a doua cafea, a doua bere, al doilea suc, al doilea fel de mâncare, al doilea covrig, al doilea pahar cu vin, a doua ciocolată, etc. Făcând asta vei simți o bucurie că ai adus bucurie unui om pe munte.
Viața asta mi-am pus-o deja în slujba muntelui, aș dona a doua viață, de-aș avea!
Constantin Țăposu – Asociația OM pe MUNTE
Cabana Urlea poate aduce un plus de valoare agențiilor de turism, ghizilor montani, drumeților și oricărui om care știe că într-o zi se poate adăposti în siguranță, undeva în inima munților Făgăraș.
Dacă chiar ne pasă atât de tare de România pe cât de des o spunem, Cabana Urlea poate aduce un plus de imagine României.
Împreună putem!
S-a tot vorbit în ultima vreme de normalitate. Acesta este normalul nostru! Prieteni ai munților, prieteni ai cabanelor montane, prieteni ai turismului montan. Este timpul să ne unim și să punem cabana Urlea pe harta turismului montan național și internațional.
Asociația OM pe MUNTE a deschis un cont special pentru salvarea cabanei Urlea, la Banca Transilvania, cu numărul:
RO38BTRLRONCRT0301422302
SWIFT/BIC BTRLRO22XXX
Banii strânși aici vor fi transferați către Asociația Poveștile Carpaților în baza unui contract de colaborare.
- Ajutați-ne să Facem Diferența: Donați pentru Mini-Vacanța ‘Autobuzul Copilăriei’ din 26-28 Aprilie
- Eclipsa Digitală: Revelația în Natura Umană
- Refugiul Șaua Strunga – O Nouă Șansă la Viață
- Copii speciali în Lumea OM pe MUNTE
- O Aventură Plină de Magie și Generozitate: Proiectul „Autobuzul Copilăriei în Lumea OM pe Munte”