Activitati Proiecte Voluntariat

Proiectul cu bicicleta care ajută un alt proiect

Mar 17, 2017 Om pe Munte

Proiectul cu bicicleta pe raza orașului Râșnov

proiectulProiectul cu bicicleta care ajută la reconstrucția Casei de Adapost Florei îl demarăm începând cu 1 aprilie și se întinde pe o perioadă de 3 luni.

În tot acest timp un voluntar OM pe MUNTE, în limita timpului său liber, va face livrări pe bicicletă pe bază de comenzi, după un program bine stabilit. 

SCOP

Proiectul țintește spre mai multe direcții. Prima este promovarea mersului pe bicicletă și utilizarea acestui mijloc de transport cât mai frecvent. O altă direcție pe care o promovăm este socializarea directă și interacțiunea cu comunitatea din care facem parte. În cea de-a treia direcție ne propunem să implicăm activ oamenii în problemele comunității. În cele din urmă, de ce nu, ne dorim să atragem finanțare directă pentru unul dintre proiectele noastre.


Cum funcționează?

Să presupunem că o persoană dorește ceva de la magazinul X dar nu are timp să meargă. Îl sună pe voluntarul nostru, se prezintă, îi spune ce dorește după care îi dă adresa de livrare. Voluntarul îi comunică un timp estimativ de livrare( între 10 și 100 minute, în funcție de distanțele parcurse). Voluntarul are la dispoziție o sumă de bani (ex. 50 lei) din care cumpără produsele, peste acea sumă plata produselor se va face în avans. Livrarea se face pe baza bonului de casă și se încasează contravaloarea produselor iar donația pentru proiect se încasează pe bază de chitanță.

 

Programul este unul bine stabilit deoarece și voluntarul are un loc de muncă din care își câștigă existența dar poate fi și flexibil prin preluarea de comenzi de pe o zi pe alta. Spre exemplu când este schimbul 1 onorează livrările după-amiază sau când este schimbul 2 onorează comenzile de dimineață.

În perioada următoare o să popularizăm acest concept la Râșnov și o să revenim cu impresii după ce onorăm câteva comenzi. 

Ne bazăm pe respect și bun simț

 

Comentează cu Facebook