Povestea lui nea Gicuță, legatura cu Refugiul Florei(http://www.ompemunte.ro/a-fost-odata-refugiul-florei) ne-a impresionat fiindcă este povestea unei generații în care ne regăsim și noi. Ne-am propus ca împreună cu dumneavoastră să readucem la viață Refugiul Florei, să readucem oamenii, veselia și râsetele copiilor pe acest colț de munte.
Localizare: Situată la altitudinea de cca 1200 m într-o frumoasă șa a muntelui Florei, cel mai sudic munte al lanțului Gârbovei. La casa de adăpost se va pleca din sudul așezării Posada, cale de cca 1 oră, din șoseaua națională București-Brașov la km 112+500 m.
În acest moment avem autorizația eliberată cu multă binevoință de Primăria Comarnic și planul adăpostului întocmit cu mult suflet de domnul Alex Sescioreanu, pentru care le mulțumim.
SCOP?
Proiectul are ca scop reconstrucția și introducerea în circuitul turistic – educațional a Casei de Adăpost Florei. Cu o suprafață totala de 54 mp aceasta ar urma să deservească și pentru desfășurarea de activități educaționale( școala altfel, tabere de munte, cunoașterea mediului înconjurator, etc), fiind primul adăpost montan din România care oferă această posibilitate, deschis tuturor pe toată perioada anului, în mod gratuit.
CUM?
Pentru materializare avem nevoie de resurse(resurse materiale, resurse financiare, resurse umane și suport logistic). Datorită faptului că reabilitarea refugiului din Șaua Strunga(http://www.ompemunte.ro/refugiul-saua-strunga-un-refugiu-demn-de-muntii-bucegi) a fost de un real succes, o să mergem pe același concept prin implicarea directă a persoanelor fizice și juridice, astfel efortul resimțit de fiecare să fie cât mai mic și satisfacțiile cât mai mari.
Acest proiect este o provocare pentru noi iar experiența dobândita la Șaua Strunga ne este de un real folos. Acolo am învățat să fim manageri, dulgheri, tâmplari, vopsitori, zidari și mai presus de toate am învățat să fim oameni, să ne ajutăm unii pe alții și împreună să dăm adăpost celor aflați la nevoie în vârf de munte.
Lista de materiale este una destul de lunga și apelăm la un constructor priceput care să ne ajute la întocmirea ei pe baza proiectului.
Ne puteți sprijini cu donații de materiale( lemn pătrat de diverse dimensiuni,dulapi de 5 pentru podea, uși, ferestre, OSB, lambriu, scândură, lați pentru acoperiș, sistem de învelitoare, nisip, ciment, folie anticondens, vată minerală, soluție ignifugă, grund, lac, vopsea, cuie, holzsuruburi, scule de mână, scoabe, etrieri și fier-beton pentru stâlpii de susținere,sobă și coș de fum, saltele, etc) sau donații în bani cu textul REFUGIUL FLOREI, în contul Asociației OM pe MUNTE deschis la Banca Transilvania cu numărul:
Lei: RO65BTRLRONCRT0301422301
Euro: RO15BTRLEURCRT0301422301
SWIFT/BIC BTRLRO22XXX
Contact și relații suplimentare:
Asociația OM pe MUNTE – Telefon: +40729170973 E-mail: [email protected]