Cabane montane pierdute din „pix”.
Aceste cabane au dispărut din circuitul turistic montan, fie ele omologate sau nu. Odată cu dispariția acestor cabane, au dispărut și turiștii, a dispărut educația montană care se realiza în jurul lor, au dispărut omenia și altruismul.
Acest „pix”, în mâna cui nu trebuie, a cauzat mai multe pierderi decât cele două Războaie Mondiale. Î-mi asum această afirmație.
Dacă ne gândim strict la turismul montan de altitudine. Câte cabane montate au supraviețuit după cel de-al doilea război mondial și câte au supraviețuit după ce au întâlnit „pixul”?
Cine are oricare dintre edițiile „Ghidul Cabanelor”, poate să constate singur, cu câte cabane montane de altitudine a ieșit România din război.
Unele cabane au fost construite de cluburile montane, altele de întreprinderi și de instituții ale statului.
După 1989, din „pix”, multe dintre ele au ajuns ruină prin privatizări și retrocedări.
Să luăm firul „pixului” nu este o soluție.
Ați văzut că până și „pixul” are un fir? El este legat, ca să nu plece nimeni cu el.
Să luăm firul „pixului”, să-i căutăm pe cei vinovați, să demonstrăm că sunt vinovați și pe urmă să fie pedepsiți pentru ceea ce au făcut, nu va aduce nimic înapoi.
Ar fi o pierdere inutilă de timp. Ar fi o pierdere de resurse și de energie. Fără, însă, a ajunge la vreun rezultat.
Vedeți dosarul revoluției. Are aproape 30 de ani. Vinovații se știu, dar în lipsa unei sentințe definitive sunt nevinovați. Cine va compensa suferința? Nimeni!
La fel se va întâmpla și cu eventualele acțiuni în instanță pentru cabanele montane. Fii-miu nenăscut, peste 30 de ani, tot prin tribunale va umbla, pentru a afla și a condamna vinovații.
Este hilar modul în care s-au făcut retrocedările și privatizările. „Din pix” reprezentanții statului au reușit să distrugă ce nu au reușit cele două războaie.
Strategia noastă pentru cabane.
Nu am inventat roată și nici nu vrem să o reinventăm! În ideea în care vom găsi oameni care au aceeași principii cu ale noastre, vom călca exact pe urmele înaintașilor noștri. Așa cum ei au reușit să se organizeze, în vremuri mult mai grele, o vom face și noi.
În mare parte, cabanele montane, au fost construite din donații și muncă voluntară.
Asta se întâmpla cu mult înainte de comunism. Ca să nu credeți altceva!
Ei au reușit să pornească de la „zero”. Noi nu avem decât să ne unim și să cumpărăm aceste cabane de la cei care au beneficiat de pe urma „pixului”. Cu ajutorul vostru putem avea resurse net superioare.
Dacă iubiți cu adevărat muntele, dacă iubiți cu adevărat oamenii, dacă iubiți cu adevărat cabanele montane, atunci vom reuși.
Noi am început deja! Ne-am asociat pentru a readuce la viață cabana Urlea.
Asociația Poveștile Carpaților, a pornit pe un drum minunat dar incredibil de greu pentru salvarea cabanei Urlea.
Am acceptat cu bucurie și cu onoare provocarea de a contribui la salvarea cabanei. Doar că nu putem singuri! Suntem mult prea mici pentru a putea duce această cruce.
Dar tu poți. Tu poți să ne susții, din puținul tău. Avem o vorbă: „Mic cu mic se face mare.„
Poți dona sau poți să participi la activitățile noastre. Noi avem încredere în tine. Important este ca și tu să ai încredere în noi, așa cum ai avut și pentru refugiul Șaua Strunga sau pentru refugiul Florei.
~ Constantin
