Ruukki, acoperis la inaltime pentru visurile noastre.
Si anul acesta Ruukki Romania este alaturi de noi cu sistemul de acoperis pentru Prima Scoala pe Munte din Romania.
Si anul acesta Ruukki Romania este alaturi de noi cu sistemul de acoperis pentru Prima Scoala pe Munte din Romania.
Cum se putea? Fondată în 1880 și timp de 64 de ani neîntrerupți, Asociația S.K.V a reușit să construiască turismul montan din România. O stațiune montană – Păltiniș, 60 de cabane montane de altitudine, inclusiv Cabana Omu – cabana la cea mai mare altitudine din țară, 3 stații meteorologice, sute de refugii și peste 700 km de trasee marcate, sunt realizări demne de Cartea Recordurilor. În 1945, când a fost scoasă în afara legii, asociația număra peste 6000 de membri. Toate construcțiile lor au fost naționalizate și preluate de către Oficiul Național de Turism. După „revoluția” din decembrie 1989 se știe foarte clar ce s-a întâmplat cu multe dintre aceste construcții. …
Aici vrem ca școala altfel să fie altfel în adevăratul sens al cuvântului.