O, viață de gunoi!
Ehe, nici nu îmi mai aduc aminte, de cât timp zac aici. Neputincios, fără nici un sens în viață. Muribund fără vreo șansă de recuperare.
Se zice că îmi trebuie vreo câteva sute de ani să mă descompun și să dispar în întunericul pământului. Nu am fost dintotdeauna așa, ars de soare, bătut de ploaie și de vânt, degerat de frig.
Pot spune că am fost, boier, la loc de cinste. M-am născut intr-o fabrică, eram curat și foarte bine aranjat. Nici atunci nu aveam suflet, urma ca după câteva ore să primesc conținutul mult râvnit.
Aranjat și cu sufletul plin, am luat calea rafturilor, unde eram pus la loc de cinste, asezat în linie perfectă de prezentare. Pe urmă eram luat de pe raft, îmbrățișat, răsfățat, uneori agitat ajungeam undeva într-un frigider.
Îmi amintesc de o vară fierbinte și eu stateam bine mersi la răcoare. Nu am zabovit foarte mult acolo, am fost luat într-o geantă și dus undeva afară, pe marginea unui râu, la marginea unei păduri, la poalele unui munte. Nici eu nu îmi mai amintesc, dar cred că am ajuns peste tot. Uneori se auzea muzică.
La un moment dat, o mână se strecoară după mine în geantă, mă prinde, îmi desface capacul și mă sărută cu foc.
Din acel moment am inceput să îmi pierd rostul, să îmi pierd conținutul, sufletul fiind absorbit de gura nesatulă până la ultima picătură.
Îmi amintesc că era aceeași mână cu 5 degete care m-a scos pe poarta fabricii, mi-a dat suflet, m-a așezat la raft după care m-a pus în fața buzelor ca să fiu golit. Gol pe dinăuntru, m-a izbit de o stâncă, copac sau m-a aruncat in apa, fără nici un regret.
Gol și singur, bolnav și ratacit, condamnat pentru totdeauna la agonie. Uneori în întunericul nopții, zăresc faruri de mașini și îmi imaginez că am scăpat de chinuri.
Cineva o să vină să mă scoată de aici, să mă transforme, să îmi dea un sens, un rost. În zadar! Sunt condamnat, înecat, strivit și fără cale de scăpare.
Uneori ațipesc și visez cum sunt luat de aici, resuscitat și transformat în ceva frumos. Odată am visat că sunt un tricou sau rama unui tablou, un panou sau decorațiuni. Eram pus iar la loc de cinste.
Acum sunt bolnav, timpul și-a lăsat greu amprenta peste mine, zilele se scurg unele după altele și astfel am pierdut rostul timpului.
Calitățile mele s-au pierdut, nici să mai fiu ars nu sunt bun și totuși visez la ziua în care o să redevin util.
