Salvați Cabana Leaota – ȘIR MONOM ÎN MUNȚII LEAOTA
Jurnal de drumeție – Țârcoman-Ochea Alina
Om pe Munte organizează o drumeție de iarnă în Munții Leaota, pe Vf. Românescu. Sunt invitată să particip, e o adevărată provocare pentru mine, nu prea mă împac bine cu frigul și zăpada, însă îmi doresc să susțin cauza (salvarea Cabanei Leoata) pentru care se face această drumeție, totodată vreau să îmi depășesc limitele. În seara de 3 februarie 2019 îmi fac bagajele, a doua zi pornesc spre Runcu, alături de alte trei persoane.
04.01.2019
Luăm trenul privat de la ora 7.56 spre Târgoviște, unde vom ajunge la 9.47. Ne îndreptăm spre autogară de unde luăm un microbuz spre Fieni, la 11.30. Puțin după ora 12.00 ajungem la Fieni, aici așteptăm să vină un alt microbuz care să ne ducă la Runcu. Poposim un sfert de oră și se arată microbuzul. Ne urcăm, mai stăm ceva timp pe loc. După ce microbuzul pornește, în 20 de minute ajungem la ultima stație din Runcu. De acolo am mai fi avut ceva de mers până la pensiune. Șoferul bănuiește că mergem mai departe, prin urmare se oferă să ne mai ducă câțiva metri. În jurul orei 13.00 ajungem la Pensiunea Plaiul Domnesc.
Urcăm fiecare în camera lui, luăm prânzul și discutăm despre situația deplorabilă a Cabanei Leaota, cabana pe care o dorim să o salvăm.
Mai spre seară ni se alătură alți prieteni cu chitarele lor, să ne încânte cu cântece de munte și rock românesc. Nu ne întindem până mai târziu, a doua zi dimineața urmează să pornim la drum.
05.01.2019
La ora 8.30 majoritatea dintre noi sunt la micul dejun, își pregătesc termosurile cu ceai fierbinte, își pun rucsacii în mașini (o parte din drum îl parcurgem cu mașina, până la mănăstire). În jurul orei 9.00 pornim de la pensiune. La 9.30 suntem cu toții la locul de întâlnire și ne începem traseul. Vremea ține cu noi, e însorit, cer limpede și ger. Prin pădure zăpada nu este mare, astfel ne deplasăm ușor în șir monom până ajungem la Cabana Leoata, pe la ora 12.00-12.15, unde ne așteaptă alți iubitori de munte să ni se alăture drumeției și cauzei noastre. Luăm o scurtă pauză, e necesar să cunoaștem cabana pe care vrem să o salvăm, să vedem care-i starea, pe dinafară, înăuntru nu avem permisiunea să intrăm, având în vedere că este proprietate privată și nu am primit acordul în scris al proprietarului; și este și momentul unei fotografii de grup cu Cabana Leaota și steagul României inscripționat cu textul „Salvați Cabana Leaota!”.
Ne continuăm drumul spre stâna de mai sus de cabană. Ajunși la stână ne oprim să luăm pauza de masă și să ne schimbăm de haine. Mâncând simțim că prindem mai multă energie, mai multă poftă de a urca, dar simțim și un frig mai puternic, astfel că nu zăbovim foarte mult. Ne luăm rucsacii în spate, ochelarii de soare, bețele și ducem traseul mai departe, dar mai anevoios. Stratul de zăpadă e mai mare, te bucuri de primii pași pe care îi faci zicând „ce bine că e înghețată zăpada!”, ca la următorul pas piciorul să ți se afunde până la genunchi. Efortul este mai mare acum, înaintezi mai greu, drumul ți se pare mai lung. E primul meu tur pe munte pe timp de iarnă, îmi doresc mult să ajung în vârf și gândul acesta mă ambiționează să nu mă las bătută, chiar dacă mai sus dăm și de porțiuni de gheață, reușesc cu atenție să trec de ele fără să cad. Surprinzător este că atunci când te oprești pentru cinci-zece secunde vezi și alte lucruri în afară de drumul alb ce se întinde în fața ta: urme proaspete de urs, iepure și lup, păduri încă rămase în picioare, pentru cât timp, nu știm, soarele care bate în zăpada înghețată transformă culmile într-un tărâm desprins din poveștile fantastice. Când te întâlnești cu o astfel de frumusețe simți în tine bucuria unui copil care și-a dorit tot timpul să trăiască în ținuturile înghețate descrise în cărți, fără să îți mai pese că afară este foarte frig.
În jurul orei 15.00 ajungem în sfârșit pe Vârful Românescu, cu o altitudine de 1713 m, nu în aceeași formulă, patru dintre persoane au hotărât că nu pot continua traseul și s-au întors din drum. Pentru prima dată în aceste cinci ore de drumeție simțim și vântul, dacă îți scoți mănușile într-un minut degetele nu-ți mai sunt atât de flexibile, dar merită să suporți gerul pentru câteva fotografii cu lanțurile de munți ce se pot admira de pe acest vârf. Facem și aici o poză de grup. Nu stăm prea mult, vântul rece începe să-și facă loc prin haine și să ne răcorească corpurile.
Coborârea, spre surprinderea mea, este mai ușoară decât mă așteptam. Cunoscându-mă cu dureri de genunchi, mă gândeam că voi întâmpina câteva greutăți. Într-adevăr se arată două, nu foarte serioase, după cum veți vedea: prima – bucurându-mă de prospețimea aerului însorit și de peisajul splendid, pierd contactul vizual cu poteca, picioarele mele ajung pe o porțiune de gheață, iar singura mea șansă să nu o iau la vale e să aplic pasul pinguinului, ies vie și nevătămată din această situație; a doua – ritmul meu devine unul mai alert, cobor știind sigur că în spatele meu este cineva, dar când întorc capul nu e nimeni, hotărăsc să mă opresc, chiar să mă întorc din drum, mă gândesc că nu aș vrea să întâlnesc ursul de una singură, se aud voci, se văd siluete, suflu ușurată.
Pentru ultimul sfert de oră ne aprindem și frontalele. O parte din echipă este deja jos, la mașini, și ne așteaptă. La 17.30 urcăm în mașini, unii se îndreaptă spre casă, alții spre pensiune.
DRUMEȚIA NU S-A ÎNCHEIAT…
Sunt fericită că am reușit să înfrunt frigul și zăpada și să le accept, că am avut parte de un grup de 17 oameni faini, care au avut răbdare cu cei care au mers într-un ritm mai lent, oameni dedicați muntelui, care-i doresc numai binele. Traseul acesta a fost făcut cu un mesaj „Salvați Cabana Leaota!” De ce este atât de importantă această cabană și reabilitarea ei? Sunt multe motive, însă aici o să-l spun pe cel care l-am identificat în urma acestui traseu – acela de a fi un adăpost pentru turiștii care se aventuresc (sau doresc să se aventureze) în această zonă muntoasă. Dacă această cabană ar fi fost funcțională n-ar fi fost necesar să ne cazăm în Runcu, puteam să împărțim traseul în două zile, având în vedere condițiile potrivnice de iarnă, în prima zi să urcăm până la cabană și să înnoptăm, iar a doua zi să ne continuăm traseul spre vârf. Sau măcar ar fi fost deschisă pentru a poposi un timp la căldură și pentru a lua prânzul. Salvați Cabana Leaota!
