Ești nesimțit dacă… îi dai o palmă muncii noastre

Se întâmpla pe 16 aprilie 2016.

Oameni inimoși și puși pe fapte mari au decis să colecteze deșeurile abandonate în zona limitrofă a satului Drumul Carului. 300 de saci menajeri, fiecare a câte 120 l au fost colectați atunci pe o distanță de 700 m. Lăstărișul din apropierea DN 73 arăta mult mai bine, era verde și parcă ne zâmbea. Noi eram obosiți însă pe chipul nostru se putea citi fericirea. Zâmbeam și eram împăcați pentru că am reușit să facem o treabă bună pe pătrățica noastră. Atunci am învățat că abundența fără educație duce la dezastre. 

 

 


Se întâmplă acum… 

 

Am vizitat locul pe care l-am curățat anul trecut, nimic nu s-a schimbat, parcă nu mai făcuse nimeni curat.

Am hotărât ca anul acesta în perioada 22-23 aprilie să revenim în zonă și să strângem din nou deșeurile abandonate. Bunul simț este ceva ce se cultivă, se învață și se dezvoltă continuu. 

[embed_video video_url=’https://www.youtube.com/embed/adDY7SKZpt4′ width=’500′ height=’290′]

Concluziile le trageți dumneavoastră! Până atunci noi ne pregătim de campania Îmi Pasă!-DorEste România. O campanie prin care ne-am propus ca să provocăm mai multe persoane fizice și juridice.

Anul acesta intenționăm să construim un OM de 3 metri din deșeuri cu un mesaj clar: „Ești ceea ce lași în urmă, nimic mai mult!”. Acesta va fi postat la vedere undeva pe marginea DN 73.